Președintele Federației Internaționale de Tenis Femin (WTA), Stacey Allaster, a declarat marți, în timpul unei vizite în Singapore, faptul că jucătoarele din circuitul profesionist sunt „pregătite și dispuse” să joace meciuri de cinci seturi în turneele de Grand Slam.
„Pregătite, dispuse și capabile – trebuie doar să ni se ceară acest lucru”, a declarat liderul forului internațional .
Reacția lui Allaster vine după ce mai mulți jucători din circuitul ATP au protestat în legătură cu veniturile foarte mari ale fetelor. Ultimul dintre protestatari a fost britanicul Andy Murray, cel care a militat pentru număr de seturi egale, fie reducerea numărului la băieți, fie creșterea la fete. Reacția lui Murray vine după ce francezul Gilles Simon a cerut anul trecut ca băieții să fie recompensați cu mai mulți bani pentru că „meciurile lor sunt mai spectaculoase„.
Tot în timpul vizitei din Singapore, Allaster a infirmat zvonurile cu privire la un eventual meci între Andy Murray și Serena Williams.
Sursa foto: wtatennis.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER